Concepte de baza

Concepte de baza 

In continuare vom face un scurt periplu comparativ si critic printre conceptele din psihanaliza, in „lectura” lui Serge Ginger (cf. Ginger, Serge (b), pp-108-118)

Inconstientul freudian pare configurat in mod abuziv:

–          pe de o parte, sentimente de curand constientizate, apoi refulate;

–          pe de alta parte, impresii niciodata parvenite constiintei;

–          senzatii psihologice nesusceptibile de a fi constiente, precum procesele vegetative sau de crestere.

Perls prefera deci, sa vorbeasca despre „neconstientizare in acel moment” si sa studieze procesul actual de refulare, mai degraba decat continutul material refulat. El se intereseaza de ceea ce simte clientul, sau ceea ce resimte el insusi, in interactiunea cu acesta. Perls nu neaga „inconstientul” – dupa cum cred cei mai putin informati. El propune abordarea pe alte cai decat asocierile verbale sau visul: prin ascultarea corpului, a senzatiilor, a emotiilor.

In ceea ce priveste nevroza, Perls da mai multa importanta nevoilor psihologice orale si celor de foame precum si nevoii de contact, fundamentale pentru supravietuirea individului, si anterioare pulsatiei sexuale propriu-zise. Pentru el, nevroza este consecutiva sumei de „Gestalt neterminate”, adica a nevoilor intrerupte sau nesatisfacute, decat dorintelor interzise de societate sau refulate prin cenzura supra–Eu-lui sau a Eu-lui.

Transformarea deliberata a transferului spontan al clientului in nevroza de transfer, presupusa analoaga nevrozei infantile si artificial intretinuta prin analiza, i se pare un ocol inutil si periculos. Pe de o parte, nevroza de transfer contribuie la lungirea considerabila a perioadei de vindecare, inducand o dependenta excesiva, care poate sa „alieneze” clientul pe parcursul terapiei. Pe de alta parte, ea risca sa favorizeze si sa intretina mecanisme proiective – pe care Perls le considera precum o rezistenta de a vedea realitatea sociala in fata si fuga din fata unei responsabilitati.

„El preconizeaza asadar, ceea e eu numesc o <implicare controlata>, permitand un contact mobilizator, de la om la om. Interferentele cu transferul nu sunt negate, ci punctate, fiind necesar acest lucru si dar acesta nu constituie motorul principal al terapiei: deci strategia terapeutica este cea care difera.”[1]

Intr-o maniera mai generala, orice cercetare explicativa a cauzelor unei tulburari intr-un traumatism din copilarie, ii apare ca putand constitui o justificare defensiva care intareste nevroza in loc sa o combata[2]. Sunt de acord cu Lacan care concluziona: „Interpretarea hraneste simptomul”, o poate intretine si amplifica, conferindu-i un sens. O analiza atenta a manierei in care traumatismul se manifesta astazi si a unor beneficii secundare, eventuale, pe care mi le ofera acum, poate sa ma incurajeze sa renunt la ea mai usor:

  • este acel „cum?” si „pentru ce?”(in doua cuvinte), in loc de „de ce?”
  • preeminenta prezentul asupra trecutului;
  • responsabilizarea, si nu supunerea pesimista, fatalista.

„Perls precizeaza totusi: <In orice caz, eu nu neg ca totul are o origine in trecut si tinde spre o dezvoltare ulterioara, dar ceea ce vreau sa fie clar, este ca trecutul si viitorul au referinta continuu in prezent si trebuie conectate cu acesta. Fara referinta la prezent, isi pierd sensul>”[3]

Mihai Albu

 

[1] Ginger, Serge (b), p. 110

[2] De exemplu, daca ajung la concluzia că „eu sunt neputincios pentru că mama m-a supraprotejat şi l-a strivit pe tata”, aceasta scuză dificultăţile mele actuale şi-mi permite să mă instalez într-un determinism fatalist.

Leave a Reply