Notiuni fundamentale ale Gestalt-terapiei integrative

Notiuni fundamentale ale Gestalt-terapiei integrative

– o introducere –

 

Omul devine el însuși prin Celălalt. (Martin Buber)

 

de dr. Ulla Diltsch

 

 

Aceste articole oferă o scurtă privire de ansamblu asupra bazelor și fundamentelor Gestalt-terapiei integrative și sunt menite să vă trezească curiozitatea pentru a vrea să aflați mai multe despre această metodă de terapie în cadru formării profesionale oferite de noi, unde se vor aprofunda teoria și practica.

În această introducere vor fi abordate câteva aspecte legate de evoluția istorică, pozițiile și principiile teoretice fundamentale, dar și concepte metodologice și practice și un rezumat al atitudinilor și formelor de intervenție. Accentul pus în această introducere este pe acele aspecte deosebit de relevante pentru practica și înțelegerea fundamentală a Gestalt-terapiei integrative. Vă rog, așadar, să aveți înțelegere dacă nu vom putea explica în detaliu anumiți termeni și anumite abordări teoretice.

Subtitlul ales – „Omul devine el însuși prin Celălalt.“ – este un citat al filosofului Martin Buber și trimite la o chestiune fundamental pentru Gestalt-terapia integrative: principiul dialogului precum și contactul și relația. Aceste lucruri le vom discuta în detaliu în cele ce urmează.

 

1.     Istoria Gestalt-terapiei integrative

Gestalt-terapia își are rădăcinile în psihanaliză – la fel ca toate celelalte procedee umaniste care lucrează cu psihologia profunzimilor. Fondatorii ei, Fritz și Lore Perls, precum și Paul Goodman, erau psihanaliști. Lore Perls a declarant într-un interviu: „Eu consider cunoștințele despre teoria psihanalitică foarte importante ca bază pentru fiecare orientarea terapeutică. Noi toți venim de la Freud.“ (Perls, L. 1989 p. 188)

 

Fritz Perls (1893 – 1970)

Psihiatru și psihanalist

Născut la Berlin, a studiat medicină și psihiatrie și a fost interesat de psihanaliză și de psihoterapia corpului în viziunea lui Wilhelm Reich. S-a întâlnit la Frankfurt cu adepții psihologiei gestaltiste Kurt Goldstein, Martin Buber și viitoarea sa soție Lore Posner. A analizat în mod critic și s-a distanțat de psihanaliza vieneză.

 

Lore Perls (1906 – 1990)

Psiholoagă gestaltistă și psihanalistă

Născută în Pforzheim, a studiat dreptul, apoi filosofia (printre altele cu Martin Buber și Edmund Husserl) și psihologia (în special psihologia gestaltistă) în Frankfurt. L-a întâlnit pe F. Perls în Frankfurt: „ … am vorbit și am vorbit și am vorbit…“, iar în 1930 s-a căsătorit cu el. Au avut doi copii: o fiică, Renate, născută în 1930, și un fiu, Steve, născut în 1935.

Din 1931 a lucrat în propriul cabinet de psihanaliză. A petrecut niște ani în Berlin, apoi a emigrat în 1934 în Africa de Sud și în 1947 în SUA, din cauza antisemitismului în creștere.

 

Paul Goodman (1911 – 1972)

Psiholog social și pedagog alternativ, artist

 Născut în New York, „man of letters“, experiență în analiza bioenergetică sub îndrumarea lui Alexander Lowen;

În 1947 i-a cunoscut pe Fritz și Lore Perls. A avut o contribuție majoră la apariția cărții „Gestalt Therapy“ și a influențat-o puternic prin stilul lui literar. A avut o relație foarte apropiată cu Lore Perls, care i-a fost și analistă.

Un rol deosebit de important l-au jucat nu numai influența formării psihanalitice a lui Fritz și a Lorei Perls (profesorii lor de analiză din Germania au fost, Karen Horney, Wilhelm Reich, Otto Fenichel, etc.), dar și preocuparea lor pentru existențialism, fenomenologie, filosofia dialogului propusă de Martin Buber, precum și psihologia gestaltistă. În Gestalt-terapie se recunoaște și interesul soților Perls față de budismul zen, în special prin conceptul de conștiență (awareness). „Don´t push the river, it flows by itself.“ (Perls, F.)

Paul Goodman, care i-a cunoscut pe soții Perls în 1947, după emigrarea lor din Africa de Sudden în SUA, a îmbogățit Gestalt-terapia cu perspective și aspecte venite din filosofia și critica social. El a pus în centrul teoriilor sale terapeutice pe de-o parte analiza raporturilor care îmbolnăvesc și pe de altă parte responsabilitatea individuală a persoanelor. În anii 1940 și 1950 au apărut în SUA – unde fugiseră mulți intelectuali evrei din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial – mai multe școli terapeutice noi: nu numai cea de Gestalt-terapiei, ci și cele de psihodramă, dinamică a grupurilor, bioenergie și altele. În Occident, noile curente spirituale au ajutat la depășirea unei viziuni tradiționale asupra lumii, în favoarea unei viziuni diferențiate și cu mai multe dimensiuni. Omul era perceput din ce în ce mai des ca un întreg, aflat în legătură cu mediul său înconjurător.

Gestalt-terapia a fost fondată oficial în anul 1951, prin apariția cărții „Gestalt Therapy” precum și prin fondarea institutelor de Gestalt din Los Angeles, New York și Europa. Lore Perls a fost aleasă președintă a institutului din New York, Fritz Perls a fondat Esalen, pe coasta de vest. Fritz și Lore Perls practicau și predau în moduri foarte diferite. Fritz este cunoscut prin prisma sloganelor puternice și stilului telegrafic, el fiind și foarte popular și considerat un soi de „guru” de unele persoane. Videoclipurile făcute cu workshop-urile lui documentează foarte grăitor acest fapt. Lore lucra foarte atent, punând încă de la început un mare preț pe comportamentul foarte profesional pe care îl avea față de persoanele aflate în formare. Ea se ocupa cu criterii de eligibilitate, programe de formare și metode. În workshop-urile ei, Lore lua încă de la început în considerare grupa cu care lucra. Ea a creat modelul de suport, care implică din capul locului o atitudine de dedicare și apreciere. Ea a fost cea care a dezvoltat Gestalt-terapia mai departe către o metoda clinică.

Gestalt-terapia a adus ca noutate și ca principiu fundamental atenția asupra corpului, precum și folosirea elementelor creative și artistice. Gestalt-terapia a devenit o formă de terapie expresivă și orientată pe experiență, în cadrul căreia ceea ce este în interior este adus în exterior, iar lucrurile inconștiente și reprimate trebuie aduse la suprafață.

La sfârșitul anilor 1960, Gestalt-terapia s-a întors înapoi în Europa. Gestalt-terapeuții vorbitori de limbă germane s-au conectat în mod aprofundat la rădăcinile europene ale Gestalt-terapiei (Buber, existentialismul, fenomenologia, hermeneutică, psihologia gestaltistă și Școala Maghiară de Psihanaliză/Ferenczi). Gestalt-terapia s-a dezvoltat mai departe până în ziua de astăzi. Descoperirile făcute în urma cercetărilor pe nou-născuți și în domeniul atașamentului, precum și în neuropsihologie, dar și în studiile clinice au fost luate în considerare și incluse în teorie și în practică.

 

(va urma)